În mod normal, biroul de vânzări, atunci când vine vorba de un proiect rezidențial, este cel mai apropiat loc de viitoarea ta casă. În cadrul biroului de vânzări, clientul interacționează într-un cadru plăcut cu agenții de vânzări, care le pot pune la dispoziție o serie de informații care să îi ajute în a lua decizia potrivită.
Un punct forte al biroului de vânzări este poziționarea. La prima ta vizită, vei ajunge chiar unde viitoarea ta casă va fi. Alături de consultant, vei putea merge și vedea șantierul și stadiul construcției și îți vei putea face o imagine cu privire la cum va arăta noua ta viață.
Un alt punct foarte important al biroului de vânzări este macheta proiectului. Aceasta este o miniatură a proiectului rezidențial pe care cei interesați pot vedea exact drumurile de acces, locurile de joacă pentru copii, blocurile, etajele, poziționarea fiecărui apartament sau alte facități/beneficii. Mai ales în perioada în care construcția este încă în dezvoltare, macheta reprezintă un obiectiv important în cadrul discuției. Și un punct de pornire spre decizia finală.
Finisajele. Știm, toți ne-am dori să vedem direct apartamentul, toate finisajele puse la locul lor și doar să ne mutăm. Desigur, se va întâmpla și asta, dar uneori nu chiar imediat. Dar pentru că proiectele au un timp de execuție până-n momentul în care primele etaje să fie ridicate, iar oamenii să poată vedea direct apartamentele, primul pas, unul foarte important, este alegerea finisajelor. Astfel, poți avea informații corecte și complete asupra felului în care viitorul tău apartament va arăta.
Biroul de vânzări am putea spune că acționează și ca un showroom. Ce poate fi mai frumos decât ca tu să fii cel care va alege ce fel de parchet să aibă în living, ce fel de ceramică pe jos și pe pereți în baie și în bucătărie, ba chiar vei vedea și ce fel de uși vor fi folosite sau obiectele sanitare.
Desigur, dezvoltatorul îți pune la dispoziție o gamă de material din care să alegi, mergând pe viziunea pe care a avut-o asupra proiectului, în urma expertizei echipelor de consultanți și arhitecți, astfel încât rezultatul final să fie cel mai bun din punct de vedere vizual, dar și al calității.
Existența unui birou de vânzări conferă siguranță și încredere oricărui client. Alegerea unei case, dincolo de factori de tip preț sau localizare, este una sentimentală. Contează foarte mult ce îți inspiră dezvoltatorul, istoricul acestuia cu privire la proiectele anterioare, consultanții de vânzări cu care ai prima interacțiune și spațiul în care ai această primă întrevedere.
Din toate aceste motive enumerate mai sus, biroul de vânzări Akcent City a fost realizat cu cea mai mare atenție la detalii, ca să facă fiecare persoană ce-i trece pragul să se simtă deja ca acasă. Am putea spune că este chiar realizat cât să te ducă cu gândul la noua ta casă.